Filmele nu se mai termină. Ştiţi ce-i ăla film prost? Nu doar unul prost de la cap la coadă. Nimeni n-a avut aşa ceva. Filmul prost e cel care nu se termină atunci când trebuie. Atunci când e cât de bine se poate, PAC! Gata. Jos cu rola de film. Moarte cinematografiei. Ucideţi proiectorul. Trebuie să refacem scenariul, au intrat o grămadă de actori proşti în filmu' nostru. De figuranţi, nu mai zic. Şi trebuia să fie un film fără figuranţi. Ar fi trebuit să fie artă, să fie poezie. A ajuns la tomberon. A ajuns unul din proiectele ălea de care auzi... Ălea făcute de un scenarist promiţător. Problema lui? A acceptat sfaturile cui nu trebuia privind povestea. Ce s-a întâmplat? Fie filmul lui a ajuns material reciclabil (singurul lucru bun pe care îl pot face foile alea acum), fie se va trezi cineva să zică "ia, mă, despre ce-i vorba aici?". Chestia e că niciodată nu ştii ce să alegi: să arunci porcăriile alea pentru că te deprimă mult prea mult când le vezi sau să le laşi pe undeva, pe un birou sau pe sub pat, în speranţa că le va găsi cineva şi va face ceva bun cu ele? Egoismul te-ar împinge să le arunci, să-ţi bagi picioarele în ea de treabă, să te doară-n paişpe. Da' totuşi mai e o chestie, ceva care te împiedică să faci asta. Prima oară te miri. Te gândeşti că faci ce trebuie, ce-i corect. După aia te obişnuieşti cu feelingul. Suntem plini de filme proaste. Şi tocmai aţi citit un scenariu foarte, foarte prost, Inspirat din insipida şi inextricabila iluzie numită realitate.
Nevermind me...
Blog dedicat muzicii, istoriei acesteia, ştiinţei şi matematicii din spatele ei şi culturii urbane ce o înconjoară. A, da. Şi caterincii proaste.
0 comments:
Post a Comment