CoajăDeCopac

Ţeapă, nu-s cuichis. În schimb, vă răsplătesc cu o povestioară: "The Amazing Myth of the Braindead Rabbit" by Subsemnatu'.

Vine-aşa:

Iepuraşu' se trezi într-o cantitate fascist de mare de materii fecale. "Fascist" e singurul cuvânt suficient de profund şi cu suficiente interpretări, singurul cuvânt suficient de puternic pentru a exprima gradul de căcare pe sine a iepurelui. În fine, trecem peste minuscula paranteză.

Iepuraşu' se trezi, cum am mai zis. Se uită înspre cer, cu ochii înlăcrimaţi, plini de dezamăgire şi impotenţă. Nu credea că va apuca ziua asta. Ziua în care toţi norii se pare că se uită la el. Mama lui i-a zis: "fiule, nu te teme atunci când norii vin să se slobozească pe tine!". El însă ştia (şi avea dreptate în privinţa asta) că nimeni şi nimic nu-l va putea pregăti pentru acest moment. Încercă vechea schemă cu "doggy eyes", uităndu-se la nori în speranţa de a le curma slobozeala. Însă norii nu se lăsau înduplecaţi...

Pula mea, acum vă închipuiţi şi voi că iepuraşul era nervos şi dacă ar fi fost câine ar fi lătrat la ei. Dar nu. Ceea ce încerca el să mimeze nu putea fi numită nici "chiţăială". Era ceva ce numai el auzea, ultima speranţă a unui animăluţ care nu a fost în stare nici măcar să latre, darămite să muşte. În acel moment era mai puţin decât o amibă (nu că în altele n-ar fi fost, dar e pe lângă subiect asta), simţea cum îi curge coloana vertebrală înspre cur, cum se tâmpeşte (ţineţi minte, pornim de la premiza că nici înainte nu era cel mai inteligent animal) şi începu să plângă. Boceală nenorocită, d-aia de practică babele la înmormântare sau la Surprize-Surprize. Ultimul jeg de pe pământ, ultimul bastion al prostiei, ultima speranţă a forţelor Ipocriziei©®™ toate înecate într-o mare de spermă cerească...

Da, ar fi prea frumos. Din păcate iepuraşii trăiesc prea mult. Şi prea degeaba, dacă tot veni vorba.

Peace out, fucking retard.